Muzică arabă: CD-uri și viniluri cu Oum Kalthoum, Fairuz, Khaled, Rachid Taha și muzică arabo-andaluză. Marile voci ale Egiptului, Libanului și Algeriei.
Muzica arabă cuprinde cântecele și muzica din Maghreb, Egipt, Liban și Orientul Mijlociu. Se sprijină pe maqamuri, moduri care fixează notele unei piese și atmosfera ei. Unele maqamuri folosesc note situate între cele ale pianului occidental, mai apropiate decât un semiton. Instrumentele de bază sunt oud-ul, o lăută fără taste, qanun-ul, o citeră așezată pe genunchi, ney-ul, un flaut din trestie, și darbuka.
Egiptul a dat cele mai mari voci. Oum Kalthoum, supranumită „Astrul Orientului”, a umplut sălile până la moartea ei, în 1975. Cânta mari poeme de dragoste, multe dintre ele scrise de poetul Ahmed Rami. Funeraliile ei, la Cairo, au adunat milioane de oameni. Cântecul ei „Enta Omri”, compus de Mohammed Abdel Wahab, datează din 1964.
În Liban, Fairuz a început să cânte în anii 1950, adesea pe muzica fraților Rahbani. Mulți libanezi îi ascultă și astăzi cântecele dimineața. Fiul ei, Ziad Rahbani, a compus pentru ea cântece apropiate de jazz. În Algeria, raï-ul lui Khaled și rock-ul lui Rachid Taha au amestecat tradiția cu chitările electrice. Khaled, supranumit „regele raï-ului”, a cunoscut succesul în Franța cu „Didi” în 1992 și cu „Aïcha” în 1996.
Muzica arabo-andaluză s-a născut în Spania musulmană, în Evul Mediu. După sfârșitul al-Andalusului, a fost păstrată în orașe din Maghreb, precum Fès, Tlemcen sau Tunis. Se cântă în nouba-uri, lungi suite de piese cântate și instrumentale. Orchestra reunește oudul, vioara ținută pe genunchi, rebabul și percuțiile.
Începeți cu o compilație dacă descoperiți un artist. Ea reunește cele mai cunoscute cântece ale sale pe un singur disc. Spatele copertei indică adesea anul înregistrării fiecărui titlu. Treceți apoi la albumele originale sau la concertele înregistrate, care arată evoluția artistului în timp.
Pentru Oum Kalthoum, preferați înregistrările de concert. Un singur cântec poate dura acolo peste 45 de minute, cu reacțiile publicului între strofe. Aceste versiuni lungi se potrivesc mai bine pe CD decât pe o față de vinil.
Vinilul dă un sunet cald și o copertă mare de privit. Cere un pick-up cu braț și doză în stare bună. Verificați viteza indicată: 33 de rotații pentru un album, 45 de rotații pentru un single. O reeditare recentă este adesea presată pe un vinil gros de 180 de grame, mai puțin sensibil la deformări.
CD-ul rămâne mai simplu: se ascultă pe un sistem hi-fi, în mașină sau pe un player portabil. Nu se uzează la redare. Broșura interioară oferă adesea versurile, uneori traduse în franceză.
Țineți un vinil de margini și de eticheta centrală, niciodată de șanțuri. Degetele lasă grăsime, care atrage praful și face sunetul să pârâie. Păstrați discurile în picioare, niciodată în teanc, pentru a evita deformarea lor.
Înainte de fiecare ascultare, treceți o perie din fibră de carbon peste disc, urmând șanțurile. Introduceți fiecare vinil într-un plic antistatic. Țineți-le departe de calorifere și de soare: căldura poate deforma un disc în câteva ore. Înlocuiți plicurile vechi din hârtie, care pot zgâria șanțurile la fiecare scoatere.
Țineți un CD de margini și de gaura centrală. Ștergeți-l cu o cârpă moale, dinspre centru spre exterior, niciodată în cerc. Puneți-l la loc în carcasă după ascultare, pentru a evita zgârieturile. Pentru un CD care sare, o curățare este adesea suficientă pentru a reveni la o redare normală.
Pentru a cânta chiar dumneavoastră ritmurile pe care le auziți, descoperiți instrumentele noastre orientale. Pentru a prelungi seara, filmele noastre orientale au și ele cântecele lor. Descoperiți întregul raft de muzică și filme orientale.
